Sursa si resursa evolutiei tale
Header

Armonia pe care o cauti in lume

septembrie 24th, 2012 | Posted by liliana in Articole

Atunci când cauţi armonia în jurul tău, cel mai adesea auzi spunându-ţi-se: „fii tu însuţi armonia pe care o cauţi”!

De ce oare? Oare aşa este?

E posibil să îţi pui aceste întrebări.

Răspunsul la aceste întrebări este: pentru că aşa începe procesul armoniei sufletului, cu tine însuţi.

Probabil te-ai întrebat vreodată „De ce mă simt bine atunci când sunt în preajma prietenului, amicului, colegului meu „X”? ” Şi atunci când te-ai gândit la „cum” te-ai simţit, la ce anume ai trăit alături de el, răspunsul tău să fie: „Vesel, m-a binedispus, parcă am uitat de griji, sau mi-a dat elan, m-a făcut să îmi dau seama ca nu e totul chiar aşa de negru.”

Ei, de aici ce ai aflat de fapt? Că acel prieten sau coleg are „ceva” care te-a ajutat să îţi schimbi în bine dispoziţia. Da, are ceva, pe care l-a oferit, l-a răspândit în jurul său.

Apoi, poate te-ai întrebat „De ce mă simt aşa de bine când merg la bunici? Sau de ce mă simt aşa răsfăţat/ă când mă întorc acasă la familie, părinţi sau copii după o absenţă de câteva zile?” Răspunsul poate fi: „Pentru că şi unii şi ceilalţi mi-au oferit ceva, care m-a făcut să mă simt bine.” Ceea ce ţi-au oferit a fost iubire, pe care abia aşteptau să o poată împărtăşi, recunoştinţa că eşti din nou printre ei. Toţi aceştia aveau ceva de oferit.

Şi ca să păstrez tonul retoric, am din nou o întrebare pentru tine: cum poţi să oferi ceva anume celorlalţi, dacă nu ai acel ceva? Cum puteau ei împărtăşi veselie în jurul lor dacă nu erau ei înşişi veseli? Cum puteau oferi iubirea dacă nu o aveau în suflet pentru tine?

Nu, nu puteau. Şi atunci înţelegem că pentru a putea oferi ceva, orice ce ar fi acel ceva – iubire, veselie, înţelegere, răbdare, armonie – trebuie să îl avem în noi înşine.

Nu poţi manifesta ceva în jurul tău dacă acel ceva nu face parte din fiinţa ta, în aşa măsură încât să dea pe dinafară, să poţi da din preaplinul fiinţei tale. Nu ai putea să dai cuiva încurajare dacă tu însuţi vezi totul scufundându-se în jurul tău şi în fiinţa ta. Nu ai putea să oferi cuiva bucurie cântd tu însuţi eşti morocănos şi scârbit de viaţă.

Oare nu oamenii cei mai prietenoşi au cei mai mulţi prieteni? Şi atunci îţi reamintesc un principiu iluminat: fi tu însuţi armonia pe care o cauţi în lume!

Răspândind-o în jurul tău, o vei primi înapoi însutit. Şi atunci totul în jurul tău se va schimba. Abilitatea de a fi în armonie cu tine însuţi este un semn al maturităţii tale emoţionale şi spirituale.

Aşa că de aici desprindem un alt principiu, şi anume: cei ce dau, primesc. Împărtăşeşte cu cei din jurul tău tot ceea ce şi tu aştepţi să primeşti la rândul tău, şi atunci, ceea ce cauţi va apărea. Aici intră in calcul dimensiunea spirituală a acestui proces. Ceea ce poţi dărui ar trebui să fie timp, bunăvoinţă, răbdare, zâmbete, complimente, interes, încurajare, dragoste. Oferind toate acestea, ele se vor întoarce la tine. Dimensiunea spirituală se multiplică, se extinde şi conferă valoare tuturor lucrurilor date. Îmbrăţişarea acestui paradox este o îmbinare între credinţă şi acţiune.

Un alt principiu ce te poate ajuta să aduci armonia în sufletul tău este să fii recunoscător.

Cele mai multe tulburări apar din nevoi neîmplinite. Dacă aştepţi ca altcineva să îţi suplinească nevoia ta, atunci te încurci singur. Privind spre alţii este posibil să fii dezamăgit. Priveşte mai bine spre tine. Acolo se află toate răspunsurile şi toată puterea e la tine. Cine poate şti mai bine decât tine ce este acel ceva ce îţi aduce mulţumirea? Priveşte partea plină a paharului şi fii recunoscător. Dacă ţi se pare că nu ai motive de a fii recunoscător, începe cu lucrurile simple, pentru care chiar merită să mulţumeşti. Astfel vei găsi motive pentru a te bucura.

Un alt principiu este acela de a lansa în fiecare dimineaţă declaraţia unei conferinţe de pace. Ce este aceasta? Declară cu voce tare că astăzi vei fi în pace cu toată lumea pe care o vei întâlni. Indiferent că ai jignit sau ai fost jignit, nu lăsa ca amărăciunea să zăbovească în sufletul tău. În conflict, timpul nu vindecă, ci numai adânceşte rana. În plus, amărăciunea ta va bloca armonia cu tine şi cu ceilalţi, pentru că atunci când suntem răniţi, putem greşi foarte uşor şi asta de cele mai ori.

Un alt principiu util este să fii blând. Fiind blând cu tine nu vei critica şi atunci cuvintele tale vor fi constructive, vor zidi, vor aduce mângâiere şi încurajare.

Ia în considerare că trăim şi împărtăşim viaţa şi bucuria alături de ceilalţi. Fiecare este parte a procesului. În lume, armonia nu apare de unul singur. Toţi suntem parte a întregului, însă venim fiecare cu contribuţia personală. Această contribuţie poate aduce o sclipire în plus. Alege să oferi partea ta de armonie în lume şi apoi aşteaptă să vezi ce se întâmplă. Ai un rol, şi încă unul foarte important.

Adevărata armonie nu te izolează de lume ci îţi permite să te amesteci printre ceilalţi, să aduci zâmbetul şi să te bucuri la rândul tău.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

no