Sursa si resursa evolutiei tale
Header

Calea cunoasterii ce vine din inima

septembrie 24th, 2012 | Posted by liliana in Articole

Cînd corpul acţionează spontan, asta se numeşte instinct. Când sufletul acţionează spontan, asta se numeşte intuiţie. Intuiţia e mai aproape de inimă decât de minte, iar inima e mai aproape de mistere.
Shamanii spun: a fii înţelept înseamnă că, atunci când priveşti în jurul tău, percepi numai frumuseţe. Asta înseamnă “să vezi” cu inima.
Ca să percepi doar frumuseţe în jurul tău este necesar să ai un nivel diferit de percepţie, să înţelegi că tot ceea ce experimentezi este o proiecţie a lumii tale interioare. Asta înseamnă că nimic nu e întâmplător şi nimeni nu îţi face niciodată nimic, deoarece tu eşti creatorul fiecărui eveniment şi incident din viaţa ta.
Pentru Laika lumea este un ecran pe care ne proiectăm filmul.
Prin urmare nu trebuie să “repari” nimic în lumea exterioară, ci dacă vrei să transformi vreo circumstanţă care pare să fie în exteriorul tău, trebuie doar să o recunoşti şi să o schimbi în interiorul tău.
Pare mai greu de înţeles pentru noi cei deprinşi cu analiza logică asupra realităţii noastre înconjurătoare. Însă odată ce ai înţeles că tu eşti cel ce poţi să schimbi scenariul realităţii tale, vei înceta pentru totdeauna să mai fii o victimă neajutorată.
Poate te întrebi: ei bine şi cum pot face asta dacă partenerul îmi spune un cuvânt plin de mânie?
Dacă partenerul îţi spune un cuvânt plin de mânie, vei vindeca acest lucru în interior. Dacă nu poţi schimba ce a zis – nimic nu o poate face, nici psihoterapia şi nici riposta furioasă – atunci poţi schimba modul în care îl percepi. Când nu mai eşti deranjat de cuvintele partenerului tău, el va fi mai puţin motivat să proiecteze părţile lui nevindecate asupra ta.
Sau … dacă ai întârziat la gară şi ai ratat trenul, nu poţi schimba nimic, însă poţi vindeca totul în interiorul tău, iar apoi lucrurile vor ieşi exact aşa cum trebuie să fie.
Când începi să foloseşti un nivel diferit de percepţie, vei putea înţelege că pierderea trenului face parte dintr-un plan mai extins, pe care l-ai scris chiar tu – chiar dacă nu eşti conştient de asta.
Atunci când intenţia ta adevărată este să vindeci fiinţa rănită dinlăuntrul tău, devi orb la cum ai putea să îi “ajuţi” pe cei din afara ta. Vei refuza să iei în considerare orice obţiune care ar putea avea ca rezultat ceva mai puţin de o victorie sută la sută. Şi asta pentru că vei începe să înţelegi că nu poţi schimba pe cineva, decât dacă el însuşi îşi doreşte acest lucru. Aşa că îţi dai seama că nu vei ajunge prea departe cu acest lucru şi că e mult mai bine să te ocupi de natura ta nevindecată.
Vei înţelege că e nevoie să vindeci o luptă interioară, mai degrabă decât să o proiectezi asupra lumii. Când ceea ce e în interiorul tău este liber, ce e în afara ta poate fi eliberat deasemenea.

Osho spune: „ai în tine o călăuză, dar nu o foloseşti. Şi n-ai folosit-o atâta timp, atâtea vieţi încât nici măcar nu ştii de existenţa ei”.
Castaneda ne vorbeşte despre această „călăuză” şi despre modul cum el a reuşit să o descopere şi să o folosească.
Don Juan Matus, învăţătorul lui Castaneda, l-a supus pe acesta din urmă unui interesant experiment. Într-o noapte întunecoasă, pe un drum în pantă, necunoscut, stâncos şi periculos cei doi înaintau în beznă, pe marginea prăpastiei. „Încrede-te în călăuza ta lăuntrică şi ia-o la fugă” zise Don Juan Matus. Castaneda a rămas mut de surprindere. Chiar şi ziua acest drum era periculos, iar acum asta ar fi fost „sinucidere curată”, gândea Castaneda. El s-a speriat, dar învăţătărol lui a luat-o la fugă. Lui Castaneda nu-i venea să creadă, nu înţelegea cum putea să facă lucrul acesta. Mai mult, alerga ca un animal sălbatic şi se oprea chiar în faţa lui, de parcă ar fi văzut, ca în plină zi.
I-a luat ceva vreme să se dezmeticească, apoi, încet, încet şi-a făcut curaj, considerând că dacă bătrânul putea face asta, ar putea face şi el. În momentul în care s-a avântat înainte a simţit aprinzându-se în el o lumină. Atunci a luat-o la fugă.

„Exişti numai atunci când încetezi să gândeşti, atunci când linişteşti mintea şi gândurile. În clipa în care nu mai gândeşti începe să lucreze călăuza lăuntrică”.
Şi raţiunea te îndrumă, însă o face în felul ei, acoperind vocea călăuzei tale lăuntrice. Asta te face să nu recunoşti vocea călăuzei lăuntrice atunci când ea spune „mergi înainte”, iar tu analizezi mai întâi, încercând să te convingi pe tine însuţi şi astfel ratezi ocaziile. Viaţa nu te aşteaptă. Trebuie să trăieşti în prezentul clipei. Trebuie să fii ca un războinic, cum se spune în Zen, să reacţionezi instantaneu, purtat de îndrumarea călăuzei lăuntrice.
Fiecare se naşte cu această călăuză lăuntrică, însă ea nu e lăsată să lucreze, să funcţioneze. Este aproape paralizată, însă poate fi revigorată
Iar un Păstrător al Pămâantului face acest lucru visând lumea întru devenire, proiectând scenariul pe acel ecran mare, alb care reprezintă lumea exterioară. El ştie că pentru a putea face acest lucru trebuie să îi permită minţi sale să devină tăcută, liniştită ca suprafaţa uni lac. Ea atunci va reflecta totul, într-un mod desăvârşit. Dar de îndată ce o briză blândă devine mai puternică, suprafaţa se tulbură, face valuri. Atunci mintea se va reflecta doar pe sine.

Un Păstrător al Pământului învaţă să fie capabil să-şi liniştească apele minţii, în aşa fel încât ele vor reflecta perfect posibilităţile infinite care există. Atunci el poate intra în Matricea Creaţiei, unde dispare şi nu mai rămâne decât Spiritul.
A visa lumea întru fiinţare reprezintă capacitatea de a utiliza visele obişnuite şi a le transforma într-o „conştienţă controlată”, prin intermediul unei forme specializate de atenţie, pe care Carlos Castaneda o numeşte „cea de-a doua atenţie”. Şi noi putem întrupa prosperitatea şi să o visăm efectiv întru fiinţare. Când devenim pace, seninătate şi abundenţă, acestea vor predomina în viaţa noastră.
Adevărata magie vine atunci când devii întruparea încrederii şi a graţiei. Nu va mai fi nevoie să porţi acele haine care să dea un indiciu despre puterea şi poziţia ta socială. Nu vei mai avea nevoie de semne sau simboluri ale puterii. Simpla ta prezenţă strălucitoare va face ca ceilalţi să reacţioneze într-un mod diferit.
Dacă simţi chemarea să schimbi ceva în lume şi în viaţa ta, alege să devi tu însuţi un Păstrător al Pământului.
Când porneşti pe calea Păstrătorului Pământului, cu intenţie sinceră şi inimă deschisă, în curând vei observa că nu eşti singur. Te vei găsi în compania altor oameni, care gândesc la fel cu tine şi care se străduiesc să trăiască prin adevăr şi viziune. Vei fi ghidat şi de către cei din Lumină, care au trăit pe această planetă cu multe mii de ani în urmă – fiinţe care fac acum parte din marea matrice a vieţii. Aceşti Păstrători ai Pământului îşi vor uni puterea şi viziunea lor cu puterea şi viziunea ta.
Alege să-ţi vindeci şi să îţi dezvolţi Câmpul Energetic de Lumină astfel încât să evoluezi spre Homo Luminous, devenind unul dinte Păstrătorii Pământului, asemena îngerilor. Poţi face asta în modul în care simţi că este cel mai potrivit pentru tine. Poate fi o cale de-a lungul mai multor ani. Sau poate fi o practică la nivel energetic alături de alţi Păstrători ai Pământului, în cadrul Ritualurilor de Iniţiere Munay ki şi a Practicilor celor Patru Introspecţii în cadrul Adâncurilor Roditoare.

Alberto Villoldo propune o tehnică prin care îţi descoperi Înţeleptul Interior:
Ia-ţi o pauză un moment şi devino conştient de cum apar şi dispar gândurile tale, fără să te identifici cu ele. Închide ochii şi observă-ţi gândurile, ca şi cum ar fi nori ce se formează pe un cer gol, iar apoi se dizolvă din nou. Nu le urmări şi nici nu încerca să le opreşti sau să le controlezi – doar observă. Observă cum după câteva momente, ai alunecat deja într-un lanţ de gânduri şi ai uitat să fii observator.
Respiră adânc şi fii un martor la agitaţia gândurilor tale. Nu încerca să le controlezi, pentru că atunci apare mintea, nerăbdătoare să “rezolve” toate problemele pe care le poate rezolva. Mintea se hrăneşte cu conflicte: când opreşti conflictul lăuntric… mintea dispare, gândurile se topesc şi nu mai rămâne decât Înţeleptul.
Pălăvrăgeala minţii tale va înceta numai atunci când mintea este potolită.
Atunci întreabă-te: Cine observă gândurile? Cine respiră?
Iar apoi: Cine întreabă?
Apoi stai liniştit şi observă ce se întâmplă când întrebi.
Încercă să îţi pui întrebarea asta în mod regulat, chiar dacă nu te afli în meditaţie. Cu cât Înţeleptul se ridică mai sus în conştiinţa ta, cu atât mai mult va sta acolo. Înţeleptul va trece de la conştienţa de la nivelul de percepţie al şarpelui , la cea de la nivelul vulturului, astfel încât vei deveni conştient de marea pânză albă a Creaţiei, cât şi de puterea ta de a visa “întru o lume de frumuseţe şi graţie”.

Trebuie doar să te deschizi spre înţelepciunea Păstrătorilor Pământului – şi totul se va revela ţie. Alege Calea cunoşterii ce vine din inimă.

Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere.
Fii un om obişnuit care trăieşte o viaţă extraordinară!

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

no