Sursa si resursa evolutiei tale
Header

Un foc sacru

septembrie 24th, 2012 | Posted by liliana in Articole

Shamanii Q’ero vorbesc despre un timp în care vălurile dintre lumi se subţiază şi se deschid portaluri de energie. Aceste portaluri de energie, spun ei, sunt accesibile mai ales în vremurile acestea, când ne apropiem de „sfârşitul timpurilor”, deşi aceste deschideri sunt un lucru foarte rar. Simţim cu toţii că timpul se accelerează şi că traversăm momente de înălţare pentru întregul pământ, că ne apropiem de un sfârşit al timpului măsurat de calendarul Mayaş şi că acest an 2012 este un an marcat de adânci prefaceri individuale. Ei mai spun, că aceste portaluri sunt accesibile mai ales atunci când lucrarea de transmutare este una făcută împreună, în parteneriat, în Ceremonie colectivă, la momente de referinţă astrologică şi terestră. Un astfel de moment este cel al Solstiţiului. Însuşi Calendarul Mayaş se încheie la un astfel de moment: Solstiţiul de vară în emisfera sudică.
Cunoaşterea popoarelor native este una profundă şi de-a lungul miilor de ani experienţa personală şi comuniunea cu natura şi întreaga Creaţie le-a oferit o cunoştere şi o înţelegere adâncă.
Iată că şi noi, cei din emisfera nordică, întâmpinăm ziua Solstiţiului de vară, 21 iunie, în acest an al prefacerilor energetice şi de conştienţă. Celebrăm această zi prin Ceremonialul Focului Sacru, astfel încât putem fi parte a procesului de întrepătrundere a celor trei lumi şi de contopire cu Sacrul, cu Divinul, cu întreaga Creaţie deopotrivă.
Solstiţiul de vară deschide un astfel de portal despre care vorbesc shamanii.

Pornesc plină de încredere în susţinerea Divină spre momentul ce avea să ne aducă împreună la Ceremonia Focului. Întregul grup este pregătit de călătorie, un grup ce poartă o adâncă recunoştinţă în suflet pentru darurile Mamei Pământ şi ale Marelui Spirit, un grup al Păstrătorilor Pământului din Munţii Ardealului.

Calea către locul de ceremonie ne duce prin pădurea de fag şi brad a bătrânilor Carpaţi. Gândul mă poartă la strămoşii noştri care au păşit prin timp pe aceste locuri cu piciorul sau cu căruţele lor pline – meşteşugari, agricultori, războinici. Un neam harnic şi viteaz.

Razele amurgului străbat jucăuşe frunzişul, mângâindu-ne obrajii şi feţele aflate în contemplare. E o meditaţie în mişcare către locul de Ceremonie. Păşesc cu atenţia îndreptată către centrul fiinţei mele, lăsând în acelaşi timp natura să îmi vorbească. Inima îmi vibrează într-un mod diferit. Căldura plăcută, adierea vântului care abia răzbate în mijlocul pădurii şi lumini jucăuşe ne însoţesc paşii purtaţi de tăcere şi emoţie. Sacrul momentului începe să se creeze odată cu umbrele noastre mişcătoare. Timpul se opreşte în loc, iar Mama Pământ are un mesaj pentru fiecare dintre noi, un mesaj din adâncuri de putere şi simţire. Corpurile noastre plutesc purtate de energia locului, care le face să vibreze şi să se extindă. Suntem undeva la limita între două lumi, deopotrivă reale şi deopotrivă de neînţeles.

Corpul meu energetic începe să activeze anumite secvenţe purtându-mă în timp. Mă revăd păşind în acelaşi ritm tăcut spre altare de putere din Carpaţi, în şiruri lungi de trupuri mişcătoare care se topesc în umbrele serii. Portul simplu şi uşor este unul din vremuri de pace, însă în mâini purtăm semne ale luptei. Piepturi viteze, trupuri neînfricate si spirite pline de recunoştinţă şi iubire pentru pământul de sub picioare. Ca într-un déjà-vu simţeam momentul care urma să vină şi în acelaşi timp emoţia unei noi călătorii ce pulsa în corp.
Revin în prezent când o rază blândă a soarelui îmi atinge fruntea.

Dincolo de umbra deasă şi răcoroasă ne aştepta luminişul, cu mirosul lui de iarbă încinsă şi adierea vântului pe care acum îl simţeam mai puternic. Am lăsat bagajele şi am salutat locul primitor care parcă aşteptase acest moment cu răbdare şi îngăduinţă.
Fiecare dintre noi s-a lăsat chemat de un copac alături de care a petrecut o vreme în tăcere. Natura ne vorbeşte, este un bun sfătuitor, are răspunsuri pentru noi, are îndrumări ce vin din timpuri nebănuite şi din energii profunde. Tăcerea ne vorbeşte şi ea în aceste momente. Apoi, fiecare se întoarce cu două beţe ce vor deveni săgeţi ale morţii şi ale vieţii atunci când vor fi aruncate în foc.
Chemăm forţele Universului să ne însoţească în această minunată călătorie de celebrare, chemăm Cerul şi Pământul să ne fie alături şi astfel păşim într-un Timp Sacru.

Flăcările focului sunt puternice şi hotărâte. Zuruitorile şi-au găsit într-un târziu sunetul comun şi ritmat. Acordurile vocilor noastre crează o vibraţie ce pătrunde aerul serii şi deschid un portal către lumi nevăzute, aducând energii înalte care ne cuprind. În zare munţii sunt încununaţi cu cel mai blând curcubeu. Din nou, Timpul se opreşte iar îngeri de lumină şi fiinţe înălţate vin prietenoase dinspre curcubeu, învăluindu-ne în lumini albastre şi violet, apoi pornesc grăbite spre inima pădurii. Magicul acestor clipe ne învăluie şi ne înfioară întreaga fiinţă.
Focul prietenos primeşte acum săgeţile morţii şi ale vieţii, eliberându-ne de tot ceea ce nu ne mai este de folos şi lăsând loc noilor aspecte creatoare să poposească în vieţile noastre.
Apoi o linişte tulburătoare ne-a unit cu Mama Pământ. Totemul Pacha Mama este adus în flăcări de un principiu masculin şi unul feminin. Este ofranda noastră de adâncă recunoştinţă pentru întreaga iubire şi susţinere pe care acest pământ ne-o arată. Fiecare dintre noi a suflat în acest totem un nou vis pentru Pământ şi omenire, iar acum, ultimele flăcări ale focului primesc darul nostru.
Străbunii ne salută cu dragoste şi bunăvoinţă. Energia vibraţiei lor îmi străbate corpul şi o simt ca o adiere.
Plutim între două lumi. Totul este, în acelaşi timp, atât de real şi atât de sacru.
O pereche de vulturi ne-a încununat rugăciunea comună zburând deasupra noastră pe cerul ce începea să se întunece. Am înţeles că Marele Creator a primit darul iubirii noastre şi ne-a transmis la rândul său un mesaj înălţător purtat acum de bătaia lină a aripilor lor. Inima îmi saltă plină de bucurie şi recunoştinţă.
Câtă eliberare! Câtă binecuvântare! Câtă iubire! Câtă pace!
Am auzit paşii tatălui meu, el care acum zâmbea mulţumit şi se pregătea să plece. Ştiam că ne-a însoţit în tot acest timp. In inimă port o profundă înţelegere şi recunoştinţă. Ştiu că este călăuza mea de lumină de dincolo de văluri. Am ştiut asta din prima zi când am pornit pe Calea Shamanilor.
Îmi va trebui mult timp să mă desprind de magicul acestui moment, al acestei stări, al acestui foc.

Acasă, candela arde aşteptându-ne ca un semn al continuităţii luminii în vieţile noastre. Mirosul fumului din hainele noastre ne spune că suntem purificaţi şi înnoiţi.
Ştim că am fost un singur suflet, noi toţi cei prezenţi în jurul focului şi cu toţi acei care au celebrat acest Solstiţiu. Împreună am păşit printr-un portal deschis acum, am păşit ca o singură fiinţă. Iar inimile noastre au vibrat într-o singură tresărire al cărei ecou ne-a dus în ritmul iubirii spre schimbare şi vindecare, … a noastră şi a întregului Pământ.
Ştim că este o nouă călătorie a Sufletului spre cunoaştere.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

no